Manifestările au debutat sâmbătă, 25 iulie, la Mănăstirea Războieni, unde a avut loc simpozionul „Valea Albă – 550 de ani”. În aceeași zi, la Troița Valea Albă, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor căzuți în Bătălia de la Valea Albă din anul 1476. După momentul liturgic și evocările istorice, mulțimea prezentă a luat parte la Procesiunea cu Făclii, organizată pentru prima dată în cadrul Sărbătorii Războienilor, pe drumul de coborâre de la monument.
Duminică, 26 iulie, programul comemorativ a continuat la monumentul dedicat eroilor căzuți în lupta de la Valea Albă, din Parcul comunal Războieni, unde s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane. Programul a cuprins salutul Drapelului de Luptă și intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni ale oficialităților, depuneri de coroane, un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Virgil Gheorghiu” din Războieni, precum și defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, pe acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt”.
Manifestările au continuat cu un program artistic susținut de interpreți și ansambluri folclorice din județ, precum și din localitățile învecinate.
Prin aceste manifestări comemorative a fost cinstită memoria celor care, în urmă cu 550 de ani, au luptat și s-au jertfit pentru apărarea Moldovei. Organizatorii au subliniat că aniversarea a reprezentat un prilej de evocare a moștenirii lăsate de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, simbol al credinței, curajului și demnității neamului românesc.
Bătălia de la Valea Albă a fost un eveniment important din istoria medievală a Moldovei. Momentul a avut loc lângă Valea Albă, la data de 26 iulie 1476, între o mică armată moldovenească sub comanda lui Ștefan cel Mare și armata invadatoare a Imperiului Otoman, condusă de însuși sultanul Mahomed al II-lea.













