Fiecare lăcaş de închinăciune, fie paraclis, capelă sau biserică, are un ocrotitor sau mai mulţi, în cinstea căruia acesta a fost zidit. Aceasta înseamnă că respectivele biserici sunt aşezate sub ocrotirea acestor sfinţi, purtându-le numele. Acest sfânt se numeşte cu un termen slavon ˝hram˝ şi biserica îl primeşte odată cu momentul sfinţirii locului pe care ea urmează să fie construită şi, mai ales, în momentul sfinţirii ei. Această tradiţie, de a închina biserica unui sfânt, îşi are originea chiar în primele secole creştine.
Creştinii veacurilor primare ale bisericii, văzând seninătatea şi bucuria cu care sfinţii mucenici îşi apărau credinţa şi primeau moartea pentru ea, au nutrit simţăminte de admiraţie şi respect faţă de aceşti eroi ai credinţei. Ei au adunat şi au înmormântat cu cinste rămăşiţele trupeşti ale celor care mureau pentru Hristos şi se adunau în fiecare an, de ziua morţii lor, în jurul mormintelor, pentru a-i pomeni, prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi prin citirea actelor vieţii, faptelor şi pătimirii lor. Când creştinismul a început să se dezvolte în libertate, iar cultul divin să ia amploare deosebită, mai ales din secolul al IV-lea, creştinii au zidit biserici pe mormintele martiritor şi mucenicilor, pentru a le păstra şi mai vie memoria. Curajul mucenicilor a străbătut şi graniţele, iar creştinii din alte regiuni au construit şi ei biserici pentru a aminti faptele sfinţilor.
Aşa şi la noi; deşi Sf. Mc. Iulian a pătimit în Cilicia (sudul Turciei de astăzi), noi îi serbăm ziua trecerii lui la viaţa veşnică şi aici în România, parohia noastră fiind singura din ţară care îl are ocrotitor.
Peste câteva ceasuri va începe pomenirea Sf. Mc. Iulian şi, cu această ocazie, vă aşteptăm la slujba Vecerniei pentru a-l cinsti cum se cuvine pe acest sfânt.
