Din exilul pacatului la Masa Imparatiei

Cuvinte duhovnicești Martie 26, 2018

Credinciosii parohiei noastre alaturi de studentii ieseni au avut posibilitatea să participe sâmbătă, 24 martie, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, la o conferință duhovnicească susținută de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Tema conferinței a fost „Pelerini cu Hristos spre Înviere. Împreună cu Hristos spre Betania și Ierusalim”.

În cadrul conferinței, pr. prof. univ. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a prezentat cele două volume ale lucrării „Din exilul păcatului la Masa Împărăției” care conține predici și meditații ale IPS Mitropolit Laurențiu la duminicile Triodului.

Ierarhul a vorbit apoi despre călătoria duhovnicească pe care o facem în timpul Postului Mare în care fiecare duminică reprezintă un popas plin de învățături spirituale.

„Prin rânduiala Bunului Dumnezeu am realizat o călătorie spirituală cu Hristos, spre Înviere, în mijlocul studenților și credincioșilor de la biserica din acest campus universitar, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Am trecut prin duminicile Triodului realizând această imaginară, dar reală călătorie spirituală, poposind în fiecare duminică la mesajul dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii ajungând până în duminica Sfintelor Pătimiri pentru ca să așteptăm cu toții bucuria Învierii prin nevoința postului și prin nevoințele rugăciunilor Bisericii și ale noastre, dar și cu faptele noastre bune”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

„Am avut deosebita bucurie de a a-l avea în parohia noastră pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu care ne-a vorbit despre călătoria noastră duhovnicească prin post, spre măritul praznic al Învierii Domnului. Tinerii din acest campus universitar au primit binecuvântare arhierească în ajun de mare praznic și cu toții ne-am bucurat de această seară duhovnicească prin care ne-am pregătit și mai mult pentru întâmpinarea Săptămânii Pătimirilor și a Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos”, ne-a spus parohul Bisericii „Sfântul Iulian din Tars” Iași, Florin Chirilă.

La finalul conferinței primarul Iașului, Mihai Chirica i-a oferit ierarhului o diplomă de excelență pentru contribuția adusă la promovarea unității de neam și de credință a românilor din provinciile istorice. Toți cei prezenți la conferința duhovnicească au primit apoi autograful IPS Mitropolit Laurențiu pe cărțile prezentate în cadrul întâlnirii duhovnicești.

 

Citește alte articole despre: conferinta