Sărbătoarea Sf. Iulian-bucuria parohiei noastre

Evenimente Iunie 21, 2017

Fiecare zi din calendar reprezintă un moment de întâlnire cu sfinții. Citindu-le viața ne putem da seama unde suntem și unde trebuie să încercăm să ajungem. Așa este și ziua de astăzi, când este pomenit Sf. Mc. Iulian din Tars. Tânăr, frumos, având toată viața înainte, a ales să renunțe la acestea pentru a-l mărturisi pe Hristos. Fiind un exemplu, mai ales pentru tineri, el a fost ales drept protector al bisericii din mijlocul studenților, iar ieri și astăzi a fost cinstit prin slujbele săvârșite. Și seara la Vecernie și a doua zi la Liturghie a fost prezent un sobor de preoți și diaconi, care împreună cu tinerii de toate vârstele din biserică, au înălțat rugăciuni către Sf. Iulian. În cuvintele de învățătură rostite de către Pr. Timofte Marian și Pr. Arsenie Butnaru s-a evidențiat faptul că sfântul Iulian este un model pentru omul contemporan și trebuie să urmăm exemplul său de a avea o viață trăită în Hristos și cu Hristos. La finalul Sf. Liturghii ne-am adus aminte și de cei care nu mai sunt printre noi, de ctitori, donatori, ajutători, profesori, studenți și ostenitori din campus prin oficierea parastasului. Îl rugăm pe Sf. Mc. Iulian să mijlocească la Dumnezeu pentru ei și pentru noi, să ne ajute la continuarea lucrărilor la biserica noastră, dar și la înfrumusețarea bisericii din sufletul fiecăruia dintre noi!

Citește alte articole despre: hram sf. iulian