În Joia Înălțării Domnului Iisus la ceruri, Biserica a rânduit să se facă și pomenirea eroilor români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării noastre, a familiilor, a credinței, a valorilor noastre românești. De ce a rânduit Biserica această împreună serbare? În ce constă legătura dintre Înălțarea Domnului cu trupul la Cer și eroii români? Este lesne de stabilit o relație duhovnicească, fiindcă nouă, românilor, ni s-a rânduit să ne ridicăm, să ne înălțăm ca neam prin jertfă, cunoscând în existența bimilenară nenumărate răstigniri, dar și minunate învieri. Prin cinstirea eroilor români în ziua Înălțării se arată că, prin sângele lor, noi am ținut mereu fruntea sus, nelăsându-ne umiliți de tăvălugul istoriei. Însă nu doar o singură dată în an se face această pomenire, ci în fiecare zi în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, când preotul, la ieșirea cu cinstitele daruri, spune: „pe eroii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”.
Și la parohia noastră, la finalul Sfintei Liturghii, pr. Florin Chirilă, împreună cu pr. Mircea Coșofreț-Zmeu au săvârșit parastasul pentru eroi în semn de recunoștință pentru sacrificiul făcut. Dumnezeu să îi odihnească, iar pomenirea lor să le fie veșnică!