Astăzi, e o zi de mare sărbătoare. În fiecare an, pe 2 februarie sărbătorim venirea Domnului Iisus la Templu, chemându-ne astfel și pe noi să intram în Biserică și să ne întâlnim cu El. Dar nu doar cu El, ci și cu ceilalți membri ai Bisericii.
Printre ei, se regăsește și preotul Mircea Cosofreț, de a cărui aniversare ne-am bucurat. Preot al Bisericii, slujitor al oamenilor, stâlp de întărire pentru românii plecați peste hotare în căutarea unui trai mai bun, duhovnic al celor care caută mântuirea și în prezent, slujitor la biserica parohiei noastre, așa am putea rezuma activitatea părintelui. În el se împlinesc cuvintele lui Solomon: "Căci prin Domnul se vor înmulţi zilele tale şi se vor adăuga ţie ani de viaţă" (Proverbe 9, 11).
Și astăzi, la împlinirea celor 80 de ani, l-am avut în mijlocul nostru la Sfânta Liturghie unde a slujit alaturi de un sobor de preoti si diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de corul Armonia. La final, i s-a oferit o diplomă de recunoștință din partea Consiliului Județean Botoșani pentru frumoasa sa activitate pastorală.
Pe lângă urările celorlalți apropiați, îi urăm și noi pe această cale un călduros "La mulți ani!" și bunul Dumnezeu să îi dăruiască sănătate și cele de folos!
Aniversarea pr. Mircea Cosofret
Viața parohiei
Februarie 2, 2020
Citește alte articole despre: aniversare