Un om se plimba pe-o plajă, contemplând profund misterul,
Și privea în depărtare cum marea sărută cerul.
Coborând ochii pe plajă, vede pe nisip o dungă,
Dar în fapt, mai de aproape, aceasta era o pungă.
O lovește cu piciorul, fără luare-aminte,
Și constată că e plină cu niște pietre mărunte.
Omul se plecă spre ele și cu mâna le adună,
Pietrele erau diforme și păreau că nu consună.
Atunci, una câte una, le-aruncă din când în când,
Când vedea deasupra apei câte-un pescăruș zburând.
Totuși, pe-una dintre ele și-o pune în buzunar,
Iar când ajunge acasă o aruncă-n foc, pe jar.
În noapte, omul se culcă și în somn are un vis,
Se părea că el se plimbă c-un înger în Paradis.
Acesta îl însoțește pe țărmul unui ocean,
Nisipul era de aur, fin, plăcut, uranofan.
Dar, deodată, vede-n zare, pe acea plajă prelungă,
Pe un disc, făcut din aur, era așezat-o pungă.
În pungă, aceleași pietre, ce păreau fără valoare,
Pe care ieri, cu nonșalanță, el le aruncase-n mare.
Ce este punga aceasta, în acest decor frumos?,
Întreabă omul pe înger, întru totul curios.
Acesta e un tezaur, îi răspunde serafimul,
Ce în dar Mântuitorul îl trimite la tot omul.
Serafimul fin desface, cu aripile lui sfinte,
Desaga cu pietricele, având forme diferite.
Netrupescul îi prezintă fiecare piatră-n parte
Și explică ce-nsemnează punguța cu nestemate:
Iată, asta este-o piatră, numită aici iaspis,
Asta de culoare roză se numește șardonix;
Iată, aici e safirul, calcedoniu și cu sardiul,
Hrisolitul și berilul, ametistul și smaraldul.
Cele două colțurate sunt iachintul și topazul,
Iară cea octogonală se numește hrisoprazul.
Aceasta, neșlefuită, și cu un contur bizar,
Este piatra ce aseară tu ai aruncat-o-n jar.
*
Auzind aceste vorbe, omul nu se dumirește,
Și prelung privind la ele, dintr-odată se trezește.
Se năpustește la sobă și scormonește-n cenușă
Și găsește pietricica, mică, ca o mărgelușă.
Cu nestemata în mână merge la un bijutier,
Să testeze mărgelușa de este vreun giuvaer!
Într-adevăr, pietricica avea summum de karate,
Însă pietre ca acestea trebuie mult prelucrate.
Omul reprimește piatra și se duce s-o ascundă,
Și decide s-o îngroape într-o gropiță, în tindă.
Plecă repede la mare, s-adune pe celelalte,
Însă marea înghițise toate-a sale nestemate.
Morala:
Dumnezeu îți dăruiește unul, doi sau cinci talanți,
Însă depinde de tine cum îi faci și performanți!
Nu vă risipiți talanții și, nicicum, nu-i îngropați,
Ca să nu muriți de foame și-n gheenă aruncați!
I.P.S Ioachim- Arhiepiscopul Romanului si Bacaului
