Daruind vei dobândi

Viața parohiei Decembrie 28, 2015

Cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu am dus la bun sfârșit și cea de a doua ediție a campaniei ,,Dăruind vei dobândi’’, acțiune demarată de Parohia ,,Sfântul Mucenic Iulian din Tars’’ și ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’ din Campusul studențesc ,,Tudor Vladimirescu’’ -Iași. Dorim să mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în demersul nostru și au făcut ca acest plan să fie o reușită.  În cele trei zile ale marelui Praznic al Nașterii Domnului, la cele două maternități din Iași, s-au născut 49 de prunci sănătoși, două perechi fiind gemeni.  Darul nostru a ajuns la  cele 47 de mame originare din aproape toare județele  Moldovei, pe care am reușit să le surprindem într-un mod plăcut și util, aducându-le astfel multă bucurie.
  Transmitem, pe această cale, felicitări mamelor dar și tuturor  celor care ne-au sprijinit,rugând pe  Hristos, Dumnezeu-Copilul Cel născut în peștera din Betleem să se sălăsluiască și în peștera inimii ficăruia dintre dumneavoastră întru mulți, fericiți și binecuvântați ani!