Hramul bisericii este unul din cele mai frumoase momente aniversare al oricărei parohii. Mulțumirea față de binefacerile și darurile date de Milostivul Dumnezeu și mai apoi evlavia și dragostea pe care fiecare credincios alături de parintele paroh le au față de patronii spirituali ai bisericii de care aparțin, sunt dovedite atât pe parcursul anului bisericesc dar mai ales în ziua sărbătoririi hramului. Astfel și anul acesta credincioșii parohiei noastre sub atenta îndrumare a părintelui paroh Florin Chirilă s-au pregătit pentru sărbătorirea hramului. Vineri pe 7 noiembrie a fost săvârșită slujba Vecerniei și a Litiei de către un sobor de preoți și diaconi la care au participat într-un număr mare credincioșii și studenții parohiei noastre. Alături de studenți au fost prezenți și reprezentanți ai Ligii studențești dar și reprezentanți ai autorităților locale și centrale din Iași reprezentati de domnul deputat Sorin- Avram Iacoban, domnul deputat Emacu Gheorghe, domnul viceprimar Mihai Chirica, domnul Cristian Adomniței - președintele Consiliului Județean, domnul Bogdan Budeanul Directorul Serviciilor Sociale Studențești din campusul studențesc „ Tudor Vladimirescu” al universității tehnice ,„Gheorghe Asachi” , profesori și angajați ai campusului.
Slujba Vecerniei a fost condusă de părintele Marian Timofte - consilier administrativ al centrului eparhial alături de părintele Toma Gradinaciuc - protopop al Protopiatului Iași 1. Un oaspete de seama a fost părintele arhidiacon Bartolomeu Trofin din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.
Sâmbătă în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de către părinții slujitori ai parohiei noastre la care s-a adăugat părintele Mircea Coșofreț slujitor al parohiei românești din Luxembourg și ierodiaconul Bartolomeu.
Cei ce au participat atât seara la slujba Vecerniei cât și la Sfânta Liturghie au primit din parte parohiei câte un pachețel și icoane cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.