1 iunie - Ziua copilului

Viața parohiei Iunie 2, 2014

1 iunie: Ziua copilului, o zi a bucuriei, o zi în care, poate mai mult ca oricând, suntem înconjurați de zâmbetele și de veselia celor mici pe care îi întâlnim pe stradă, în magazine, în parcuri, dar și la biserică. Copilul este un dar minunat, este rodul dragostei dintre soț și soție. El devine centrul atenției în familie. Tatăl și mama se îngrijesc de el pentru a ajunge un om cu frică de Dumnezeu și cu rușine față de oameni.

Continuând tradiția parohiei noastre, și în acest an, de 1 iunie, ei au fost în centrul atenției la noi. În cadrul Sfintei Liturghii s-au pus cereri speciale pentru luminarea, sănătatea și ajutorul copiilor. La final, un grup de elevi de la Școala Normală Nr. 4, îndrumați de doamna învățătoare Mariana Holicov au încântat pe credincioși cu poezii și cântece, dar mai ales prin prezența lor care radia energie și veselie. După spectacol au primit dulciuri și câte o icoană, semn al prețuirii efortului depus pentru a ne umple de bucurie.