În fiecare an, la data de 21 iunie, Biserica din Campusul Studenţesc Tudor Vladimirescu din Iași își serbează hramul avându-l ca patron spiritual pe Sf. Mc. Iulian din Tars. Manifestările pastoral-misionare au debutat încă din ajunul sărbătorii prin săvârșirea slujbei Vecerniei unite cu Litia săvârșită de către un sobor de preoți condus de Părintele Marian Timofte consilier în cadrul sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Iașilor. Din soborul de preoți au făcut parte și Părintele Protopop Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iași I dar și alți părinţi consilieri ai centrului eparhial. Finalul slujbei a fost încoronat de cuvântul de învățătură rostit de către Părintele Marian Timofte, arătând criza prin care societatea contemporană trece și accentuând astfel rolul fundamental al familiei (care trebuie să fie formată din bărbat și femeie), în societate.
A doua zi Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți condus de Părintele Arhimandrit Arsenie Butnaru starețul Mănăstirii Vlădiceni. Cuvântul de învăţătura fiind ținut de Părintele Arhimandrit Arsenie în care a vorbit despre viața și faptele Sfântului Iulian și totodată îndemnând pe credincioșii prezenți să-l aibă ca model în viața lor. Hramul din acest an a fost unul special, deoarece cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan au fost aduse din Grecia o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului Iulian din Tars, și credincioșii au avut prilejul sa se închine și să le cinstească. La sfârșitul Sfintei Liturghii a avut loc și un Parastas în amintirea ctitorilor și a credincioșilor ce au adormit întru nădejdea învierii.